Proprietati

2.Ce este sarea?, Proprietati

Sarea, fiind o substanta cu legatura ionica, se prezinta in stare de agregare solida, cristalina , cu puncte de topire ridicate.Ea, in stare pura, este o substanta solida, icolora cu gust sarat, fara miros si usor solubila in apa.

Clorura de sodiu(NaCl) reactioneaza cu acidul sulfuric si cu sarurile. In urma reactiei cu acidul sulfuric formeaza acid clorhidric.

3.Importanta, nocivitatea si intrebuintarile sarii

La inceputul secolului al XX-lea, in Tibet si Mongolia „banii“ cu care se achitau marfurile erau, inca, niste placi si bare de sare. In unele regiuni din Africa mireasa se cumpara cu 13 castroane de sare. Privatiunea de sare era considerata in Borneo ca o pedeapsa mare, de vreme ce juramantul in fata justitiei suna astfel: „Bucatele mele sa fie distruse, sa-mi piara animalele si sa nu mai gust niciodata sare, daca nu spun adevarul“.

Cand introducem cardul in bancomat, ori semnam statul de plata, pentru a ne ridica salariul, nici prin gand nu ne trece ca, de fapt, ne luam portia de... sare. Nu este deloc o gluma. Daca ne intoarcem la obarsia cuvantului, aflam ca „salariu“ vine de la „sare“. Pe langa solda cuvenita, soldatii romani primeau „salarium“, o cota de sare (in latina - sale). Mai tarziu, in loc de sare au primit un supliment in bani la solda, care s-a numit tot „salarium“, din care sa-si cumpere singuri minunata substanta. In timp, sub denumirea de „salarium“ s-a inteles intreaga solda. Trecand in limbile romanice, cuvantul a capatat sensul pe care il cunoastem noi astazi - salariu.
Fantana
din Piata Unirii
Va aduceti aminte de basmul „Sarea in bucate“ (P. Ispirescu), in care imparatul vrea sa afle cum este apreciat de fetele sale: „ca mierea“, il linguseste cea mare; „ca zaharul“, ii tine isonul cea mijlocie; „ca sarea in bucate“, spune cea mica, nemultumindu-l pe imparat, care o alunga din tinut. Dupa ce ajunge nora imparatului megies, fata cea mica isi pofteste tatal la masa, ospatandu-l cu bucate pe care le-a „sarat“ cu... miere si zahar. Talcul acestui basm, ca si perenitatea unor obiceiuri, zicale si proverbe sunt marturii ale insemnatatii pe care sarea a avut-o din cele mai vechi timpuri in viata oamenilor.
In traditiile romanesti, aceasta apare de obicei alaturi de paine, ca semn al armoniei, prieteniei si ospitalitatii. Exista credinta ca sarea este inzestrata cu puteri magice: pentru a-l feri de boli, este bine sa pui in scalda copilului un pumn de sare. In „Istoria naturala“, vestitul naturalist roman Plinius cel Batran, care a trait in primul secol dupa Hristos, considera sarea ca pe un leac „bun la toate“ - boli, dureri. Departe de a fi un remediu universal, substanta se foloseste astazi in tratamente sigure, verificate stiintific. Starile catarale ale mucoaselor bucale si nazale, ale bronhiilor si unele stari de astm se combat eficace cu aer sarat. Baile sarate se recomanda in boli ale aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, afectiunilor ginecologice cronice. Doamna prof. univ. dr. Mioara Banciu, sefa Clinicii de balneofizioterapie, recuperare si reumatologie, sublinia ca „baile cu apa sarata intaresc rezistenta organismului, in special contra infectiilor, influenteaza in bine procesele osmotice. In cura interna, apele minerale actioneaza prin intregul complex de elemente chimice, mineralizeaza si fortifica organismul bolnavilor.
Apa de la izvorul din Piata Unirii din Timisoara, de exemplu, bicarbonata, sodica, slab carbogazoasa, hipotonica si hipotermala este indicata in gastrite cronice, boli ulceroase, sechele de stomac operat, diskinezii biliare, diabet zaharat, colecistite, hepatite cronice; iar apa de la izvorul din Freidorf („Tarzan“), cloruro-sodica, sulfuroasa, se recomanda in gastroduodenite cronice, boli ulceroase, sechele dispeptice dupa operatii de ficat. Cine intentioneaza sa faca, insa, cura de ape minerale trebuie sa ceara sfatul medicului, altfel efectele pot fi pe... dos“.
Intre toate mineralele pamantului, sarea este cea mai cunoscuta. Se gaseste in lacuri, mari si oceane, de unde, daca s-ar extrage, pulberea alba ar fi raspandita pe pamant/uscat si ar forma un brau alb de sare gros de 125 m; sarea se afla in masive mari, care izbucnesc adesea la suprafata terestra. Importanta sarii ca aliment are la baza necesitatea organismului nostru de a primi anumite cantitati de sodiu si clor, cele doua elemente ale sarii. Fara prezenta substantelor minerale, intre care se afla si sarea, prin clor (60,78%) si sodiu (39,22%), procesele metabolice nu ar fi posibile, viata insasi nu ar exista. Dar cata sare trebuie sa... mancam? „Sarea (NaCl) ajuta la transportul substantelor nutritive spre celule, contribuie la echilibrul fluidelor in organism si la mentinerea tensiunii arteriale. Astfel, 0, 5 gr de sodiu sunt de-ajuns, cantitate existenta in doua felii de paine si o cana cu lapte, ceea ce echivaleaza cu o lingurita de sare. Nu putine persoane consuma, insa, cantitati de 10 ori mai mari, obiceiul fiind asociat cu hipertensiunea arteriala si, implicit, cu accidentele cerebrale. In cazul acestor afectiuni se impune, intr-adevar, reducerea consumului de sare sub 1,8 g/zi. Aportul crescut de sare mareste riscul de boala cardiaca si la persoanele supraponderale. O cale de reducere a aportului de sare o reprezinta consumul de alimente „nesarate“ (smantana, frisca, carne de vaca, de vitel, de porc, peste de apa dulce, paste fainoase, orez, leguminoase, varza, untdelemn etc.). In tratamentul bolilor cardiovasculare nu dieta are rolul principal, dar nici nu poate fi neglijata“.
Rinichiul: sanatos si bolnav
In practica medicala se citeaza cazul unei femei care a exclus complet sarea din alimentatie. La 35 de ani arata ca la 70. Ne este cunoscuta zicala: „Sarea-i buna in fiertura, insa nu peste masura“.
“In viata totul se face cu moderatie, dar si in functie de diagnosticul bolnavului. Exista boli renale la care consumul de sare se suplimenteaza mult peste normal. De exemplu, in cazul rinichiului polichistic, situatie in care se administreaza bolnavului 10-15 g sare/zi pentru a inlocui pierderile de sare si a mentine echilibrul hidroelectrolitic in organism. Limitarea aportului de sare se instituie, in general, in afectiuni glomerulare-glumerulonefrite („aprindere de rinichi“) si mai putin in cele tubulointerstitiale (pielonefrite). In mod normal, rinichii sanatosi elimina cantitatea de sare administrata in 24 de ore. Pe cand in cazul unor rinichi bolnavi, aceasta posibilitate se diminueaza. Acesta-i aspectul medical, pe baza caruia se hotaraste aportul zilnic de sare, astfel incat sa nu fie depasite posibilitatile renale de eliminare a acesteia. Medicul este cel indreptatit sa stabileasca tratamentul si conduita alimentara a pacientu-lui.