Teoria genezei din aer

Teoria a fost întâi susţinută de Anaximene din Milet şi postula că aerul este materia iniţială care, prin concentrare, se transformă în apă şi pietre, iar prin diluare se transformă în foc. Diogene din Apollonia a dus mai departe teoria, considerând că prin procesul de concentrare a aerului se produce şi nămolul din care se naşte viaţa. El a elaborat teoria unor cicluri în cadrul cărora se naşte o succesiune infinită de lumi. Pornind de la aceste ipoteze, Aristotel a emis teoria că apa ar fi produsă din aer, printr-un proces de condensare, care ar duce la precipitaţiile care cad pe sol şi alimentează râurile care se scurg în mare. Teoria lui Aristotel acoperă numai o parte a ciclul apei aşa cum este văzut în prezent şi nu cuprindea evaporaţia care alimentează apa din atmosferă. O asemenea întoarcere nu era necesară, deoarece, conform teoriei lui Diogene, ciclul se închidea când tot nămolul produs prin condensare era spălat în mare şi era generată o nouă lume, geneză care nu ar mai fi părut posibilă în cazul existenţei unui ciclu închis al apei. Teoria lui Aristotel a fost considerată valabilă de oamenii de ştiinţă până în secolul XVII.